A personal blog created to share knowledge and opinions about political advertising, communication, journalism, books, politics, music, photography, translations and new technologies.
Moldova şi-a pus umarul la fortificarea imaginii cancelarului Merkel
Faptul, inregistrat de Alison Smale, redactor-şef al ziarului"International Herald Tribune", a fost ilucidat intr-un articol-portret al cancelarului Merkel. Vizita cancelarului Germaniei în Moldova în agust 2012 i-a dat jurnalistei Smale un prilej excelent, pentru a-i puncta trăsăturile de caracter prin prizma mentalităţii influenţate din est.
"Coborâtă pe această fâşie a naţiunii pauperizate" Merkel se arată "hotărâtă să contribuie la extinderea Familiei Europene", scrie Smale.
Întâmpinarea cancelarului Germaniei la Chişinău "costume populare, pâine şi sare, copii, oferind buchete de trandafiri, şi o gardă de onoare neobişnuit de uniformă", i-a amintit jurnalistei IHT de estompatele ceremonii comuniste pompoase, precum şi distanţata glorie a dinastiei Habsburg.
Alison Smale, care îi atribuie lui Merkel imaginea celei mai puternice femei de origine germană de la domnia Ecaterinei a II-a în Rusia, mai scrie că vizita cancelarului german la Chişinău s-a încadrat exact pe agenda ei de călătorii frecvente în stăinătate.
Potrivit autoarei, metodele guvernului Merkel sunt uşor de a fi interpretate greşit, precum cancelarul atribuie din plin atenţie chiar şi chestiunilor aparent periferice, pentru realizarea unor obiective mai mari.
De fapt, în august, când criza euro iarăşi bătea la uşă, Moldova şi-a pus umărul la fortificarea imaginii Merkel, care ne-a vizitat ţara la invitaţia prim-ministrului Filat. În calitate de exportator Germania este dependentă de puterile europene în dezvoltare. http://www.stiripozitive.eu
Apariţia sporadică a publicităţii politice în Republica Moldova acum un deceniu n-a atras prea mult atenţia societăţii civile moldoveneşti. Nici cetăţenii de rând, dar nici politicienii nu s-au grăbit sa iniţieze discuţii referitoare la utilitatea acestui mijloc de comunicare politică. De la bun început, nici legislatorii nu şi-au dat interesul de a o reglementa, motivând că Legea cu privire la publicitate, adoptată în 1994, nu se referă la publicitatea politică.
Puţin probabil că fenomenul publicităţii politice a fost înţeles din start, fiind acceptat drept ceva firesc şi extrem de necesar pentru nou-născuta ţară independentă, ori considerat totalmente lipsit de seriozitate şi viitor. Mai degrabă, intenţionat sau nu, publicitatea politică a fost lăsată în voia sortii.
Ar fi simplu să credem că această neglijenţă a avut loc pentru că societatea are nevoie de soluţii pentru probleme mult mai importante. Şi totuşi fenomenul publicităţii politice merită să nu fie trecut cu vederea. Mai întâi de toate pentru că, deşi iniţial unii politicieni au respins categoric acest mijloc de comunicare politică, afirmând că este doar o irosire de bani şi nu-i eficient pentru a influenţa decizia electoratului, în cele din urmă – unii mai devreme şi alţii mai târziu -, au simţit necesitatea să încerce această baghetă fermecată.
Publicitatea politică după 1991
Publicitatea politică a existat în Moldova şi pe timpurile Uniunii Sovietice, însă ea se numea altfel şi avea un caracter totalmente propagandistic, pentru a servi ideologiei comuniste. Necesitatea elaborării unor noi metode de publicitate în sfera politică a apărut în Moldova odată cu constituirea sistemului politic pluripartid, care a dus la apariţia unei prese de partid diversificate, de asemenea, fapt înregistrat în acţiunile iniţiale ale tuturor nou-înfiinţate formaţiuni politice.
La baza funcţionării mass-mediei de partid au fost aplicate aceleaşi principii care au existat şi în regimul anterior, pentru ca în realitate aceasta să fie pusă în slujba puterii politice. Majoritatea politicienilor, fiind ex-membri ai partidului comunist, s-au grăbit să propage produsul lor politic, aplicând reguli care le confereau ziarelor lor rolul unei platforme de propagandă.
Publicitatea produsului politic în Moldova independentă s-a desfăşurat şi prin intermediul posturilor de radio şi televiziune. Politicienii credeau în puterea mass-mediei, mai ales, pentru că în perioada sovietică mass-media era văzută drept un factor important în facilitarea memorării de către populaţie a dezideratelor politice.
Politicienii favorizaţi de perioada de tranziţie
Cetăţenii manifestau un interes deosebit pentru tot ce putea fi considerat nou în societate. În primii ani de independenţă, simbolurile şi mesajele politice se transmiteau cu uşurinţă atât în cadrul adunărilor de masă, cât şi prin intermediul mass-mediei de stat sau a celei independente. Interesul sporit al cetăţenilor faţă de politic se baza, îndeosebi, pe confruntarea dintre cei care se declarau adepţi ai renaşterii naţionale şi cei care vroiau reîntoarcerea cu orice preţ a regimului de altădată.
În această perioadă populaţia continua să asimileze discursuri de lungă durată. Încetul cu încetul însă, poziţia publicului faţă de politicieni se schimbă. Speranţele pentru transformări rapide şi atingerea unui nivel de viaţă mai ridicat se sting sub presiunea condiţiilor economice dificile. Instaurarea noilor relaţii economice, de piaţă, a influenţat nu numai sfera politică, dar şi alte sfere sociale, fata de care opinia publică devine un factor important, mai ales atunci, când acţiunile reprezentanţilor acestora au caracter antagonist.
În pofida crizei economice şi, pe alocuri, politice, politicienii şi partidele lor au recurs la implementarea diverselor forme de publicitate politică, promovându-şi mesajele (orale sau scrise, vizuale, audio ori audiovizuale) prin diverse metode: în cadrul întrunirilor, prin intermediul presei şi mass-mediei electronice, prin intermediul lucrărilor literare şi artistice, caricaturilor, fotografiilor, placatelor, foilor volante, desenelor animate ori suvenirelor.
Spoturi complexe
În perioada 1991–2009 politicienii s-au grăbit să exprime în intervale scurte de timp o multitudine de elemente: declaraţii, argumente, soluţii, întrebări, anunţuri, precum şi informaţii referitoare la candidaţii electorali ori formaţiunea politică pe care aceştia o reprezintă.
În majoritatea cazurilor, candidaţii electorali au încercat să-şi transmită mesajele electorale, accentuând textul care era însoţit de imagini. Unii au reuşit să completeze fiecare cuvânt ori expresie cu o imagine. Alţii, mai ales reprezentanţii partidelor mici, au asociat unei imagini mai multe cuvinte ori expresii.
Comunicarea optică s-a dovedit a fi mai frecventă decât comunicarea verbală, fiind utilizată mai ales la începutul ori la sfârşitul spoturilor, unde erau plasate cele mai multe elemente simbolice, însoţite, de regulă, de sunete stridente pentru a atrage atenţia alegătorilor şi pentru a-i convinge să ia o anumită decizie.
În spoturile publicitare din perioada 1991-2009 imaginile înlocuiesc textul ori îl reduc până la un cuvânt sau două atunci, când politicienii încearcă să influenţeze alegătorii la nivel subconştient, mai ales în spoturi negative.
Simbolismul în mesaje
Mesajele spoturilor conţin elemente simbolice, promisiuni, cuvinte frumoase ori critică. În special, spoturile accentuează rolul candidatului ori a liderului formaţiunii politice pe care o reprezintă acesta, menţionează sprijinul acordat candidatului din partea oamenilor simpli ori a personalităţilor renumite, prezintă candidatul drept apărător al drepturilor omului, cheamă la unitate naţională, sprijină valorile minorităţilor naţionale, precum şi pe cele naţionale şi europene, încurajează ori descurajează alegătorii să participe la alegeri, accentuează puterea candidatului, creează un mit, prezintă candidatul drept unul dintre noi ori în acţiune.
Cu excepţia campaniilor electorale locale din 2003 şi 2007, elemente referitoare la crearea unui mit ori la apărarea valorilor minorităţilor naţionale au fost folosite în spoturile tuturor candidaţilor. Aceleaşi subiecte au fost folosite de majoritatea candidaţilor în cadrul fiecărei campanii electorale, în funcţie de circumstanţe. De exemplu, în 2007, mesajele electorale ale majorităţii candidaţilor s-au axat pe perspectiva integrării Republicii Moldova în UE.
De asemenea, în cadrul tuturor campaniilor electorale, candidaţii au încercat să atragă atenţia asupra spoturilor lor publicitare, lansând sloganuri optimiste, pline de promisiuni ori care ar contribui la crearea unui vis frumos despre viitor. Cu toate acestea, sloganuri reuşite au fost puţine. Majoritatea lor, chiar dacă puteau fi înţelese cu uşurinţă, rămâneau dificile pentru memorare, pentru că erau alcătuite din propoziţii lungi, care nu sintetizau doar o idee.
Sloganurile, precum şi textele din perioada examinată, sunt foarte puţin influenţate de vreo dogmă politică. În raport cu abordarea ideologică, mesajele lor tind să aibă un caracter general ori neclar, permiţând alegătorilor să le interpreteze cum doresc.
Trucuri din ce în ce mai avansate
De la proclamarea independenţei ţării, politicienii din Republica Moldova au tot încercat să folosească trucuri din ce în ce mai avansate pentru a-şi crea o imagine memorabilă pentru alegători. Fiecare candidat în parte îşi modelează mesajul publicitar pentru a-i atribui un caracter atât evocator cât şi argumentat, cu toate că strategiile se menţin clasice: în favoarea candidatului ori împotriva adversarului.
Mesajele în favoarea candidatului se folosesc pentru a încuraja alegătorii, dar şi pentru a-i influenţa pe cei indecişi sensibilizându-i, cu ajutorul informaţiilor care le pot transmite simţul mândriei, fricii, onestităţii ori al patriotismului. Deseori în acest scop sunt folosite simboluri, aşa-numitele imagini cu încărcătură semantică, care le oferă politicienilor posibilitatea de a manipula opinia electoratului.
Printre simbolurile folosite de politicienii moldoveni în spoturile lor publicitare funcţionează cu succes următoarele: inima, soarele, secera şi ciocanul, trandafirul, leul, porumbelul. Fiecare dintre ele se identifică cu o forţă politică concretă şi atrage un număr anumit de simpatizanţi. Politicienii mai folosesc şi simboluri care nu accentuează apartenenţa lor ideologică: stelele europene, clopotele, clopotniţa, drapelul RM, cerul. Dar nimic nu poate fi sigur, astfel încât şi cele mai reuşite simboluri uneori îi pot favoriza pe candidaţi, iar alteori îi pot defavoriza.
Politicienii moldoveni fac primii paşi în domeniul publicităţii politice, adoptând, în spoturile lor publicitare, idei şi caractere recunoscute în lumea întreagă. Imaginile politicienilor se cristalizează, mai ales, datorită informaţiei referitoare la opiniile lor şi mai puţin datorită aspectului lor exterior, care, de obicei, este considerat secundar şi lăsat în umbră.
De altfel, candidaţii electorali preferă să folosească în spoturile publicitare doar aspecte pozitive din biografia lor. Referinţele la viaţa lor de familie sunt foarte superficiale, doar pentru a accentua că sunt familişti. În cazul în care apar probleme referitoare la vreo relaţie de rudenie, politicienii preferă să evite orice fel de informaţii despre aceasta.
Există adevar în spoturi?
Până în 2009, în publicitatea politică din Republica Moldova au fost folosite, mai ales, imagini cu dimensiuni simbolice şi de mit ale viitorului aşteptat ori imagini-prognoză, şi nu imagini cognitive, care ar oferi electoratului informaţii utile pentru luarea deciziei de vot.
Pentru promovarea imaginii lor politice, politicienii moldoveni au recurs la strategii de prezentare a identităţii lor şi a particularităţilor ei, de idealizare ori accentuare a potenţialului şi rezistenţei lor.
Proiectarea imaginii unui partid a fost realizată deseori prin proiectarea imaginii liderului acestuia pentru transfer de identitate. Au funcţionat de asemenea şi alte imagini: a liderului-preşedinte, a apărătorului popular efemer sau a apărătorului popular cronic, a luptătorului, a politicianului capabil de a uni ţara, a politicianului deschis spre dialog, a salvatorului naţiunii, a luptătorului naţional, a spărgătorului de alianţe, a politicianului care nu este capabil să-şi înţeleagă concetăţenii, a trădătorului, a apărătorului drepturilor omului, a liderului onest, a liderului politic naţional, a liderului-reformator, a reprezentantului clasei mijlocii – „unul dintre noi”, om bun, gospodar, familist.
Deşi principiile marketingului politic au început să fie folosite şi la noi, atragerea profesioniştilor în domeniul comunicării politice mai lasă de dorit. De exemplu, în ţările din Occident, campaniile de publicitate politică nu se mai consideră eficiente atunci când sunt orientate, în special, pentru promovarea imaginii unui partid, pe când în Moldova aceasta mai este o realitate, cu toate că şi la noi se întrezăresc deja tendinţe de desfăşurare a campaniilor de promovare a imaginii unor politicieni.
Aplicarea principiilor marketingului politic trebuie făcută cu precauţie, dacă se doreşte păstrarea mersului democratic al ţării, pentru că atunci când sistemul politic este dirijat tot mai mult de marketing, apare pericolul favorizării imaginilor în faţa esenţei, persoanelor politice în faţa cerinţelor societăţii, a unor segmente audio în faţa unui dialog colectiv.
După cum menţionează cercetătorii, publicitatea politică, drept mijloc de comunicare politică, are scopul să influenţeze concepţiile oamenilor cu privire la problemele politice şi la politicieni. Publicitatea politică se elaborează mereu cu un singur scop: de a convinge. Pe parcursul campaniilor electorale, imaginile candidaţilor se plasează între mesajele politice şi opinia alegătorilor despre aceste mesaje. Un comportament politic, cum e de exemplu votarea, se desfăşoară, luându-se în consideraţie imaginile politice care se creează în baza concepţiilor, poziţiilor şi sentimentelor alegătorilor.
Din punctul de vedere al unui consumator, înţelegerea esenţei procedurii de vot catalizează importanţa reală a procesului electoral: nu permite alegătorului să-şi creeze o viziune clară despre viitorul ţării lui, dar, pur şi simplu, oferă posibilitate candidatului să spună şi să facă tot posibilul pentru a fi ales. Putem deduce că publicitatea politică nu informează societatea moldovenească despre opţiunile pe care le pot avea cetăţenii în calitate de consumatori ai produsului politic, dar totalmente îi dă prioritate politicianului, pentru a servi interesele lui personale.
În acest caz, fără îndoială, controlul asupra procesului de creare a încrederii şi de informare a alegătorilor se află sub controlul politicienilor şi nu al mijloacelor de informare. De fapt, publicitatea se consideră unica modalitate de informare în masă asupra elaborării căreia politicienii deţin un control deplin. În limitele cadrului legal şi principiilor estetice, producătorii publicităţii politice din Moldova sunt liberi să spună ce le place, să schimbe priorităţile jurnaliştilor, să accentueze elementele pozitive ale clienţilor lor şi să evidenţieze slăbiciunile adversarilor acestora.
Cu toate acestea, influenţarea deciziei de vot cu ajutorul publicităţii politice poate fi pusă la îndoială, pentru că până în prezent publicitatea interesează alegătorii în special pentru caracterul ei distractiv. Rezultatele cercetării realizate în Republica Moldova cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare din 6 martie 2005 au demonstrat că alegătorii nu iau publicitatea politică în serios, pentru că n-o consideră sursă adecvată de informare. Alegătorii susţin că publicitatea politică poate manipula opinia publică, deoarece conţine informaţii greşite, greu de înţeles, neserioase ori extrem de critice.
Provocarea
Se pare că politicienii preferă să provoace interesul alegătorilor pentru un joc la sfârşitul căruia alegătorii trebuie să accepte ce li se propune: să voteze pentru candidat. Majoritatea candidaţilor electorali sunt mai degrabă interesaţi să obţină voturi, decât să investească în viitor, adică nu-şi consumă eforturile şi mijloacele băneşti pentru pregătirea unui auditoriu stabil de suporteri.
De fapt, astfel se creează o situaţie în care, din anumite motive, societatea nu poate să aibă valori stabile. Concomitent, multe dintre discuţiile abordate în mass-media extrem de politizată şi polarizată împiedică examinarea în detalii a experienţei politicienilor şi a partidelor lor.
Am putea conchide că publicitatea politică în Republica Moldova rămâne un teren vulnerabil. Unele spoturi publicitare defavorizează politicienii, deoarece conţin informaţii dispersate şi incomplete. Comunicarea dintre candidat şi alegător prin intermediul publicităţii politice devine pe alocuri dificilă şi din cauza modalităţii de prezentare şi de codificare a informaţiilor.
Mulţi politicieni nu reuşesc să găsească cheiţa potrivită pentru opţiunile populaţiei. De cele mai multe ori efectul scontat lasă de dorit, pentru că, de obicei, publicitatea politică nu trezeşte nici prea multă admiraţie, nici o jenă vădită.
Publicitatea politică din Moldova ar putea să dispară tot aşa cum a apărut, într-un mod tacit. Ori ar putea să evolueze sub diverse aspecte. Evident, pentru aceasta trebuie să apară noi circumstanţe. Dacă cetăţenii, înainte de a vota pentru un candidat sau altul, ar depune eforturi mai perseverente pentru a se informa care dintre platformele electorale le pot ameliora condiţiile de viaţă în viitorul cel mai apropriat, ei, fără îndoială, ar avea mai multe şanse să nu se lase înduplecaţi de mesajele publicitare trucate.
Rezultatele alegerilor parlamentare desfăşurate în RM la 29 iulie curent ne-au trezit noi speranţe pentru revenirea ţării la normalitate.
Ziarul englez The Economist, care n-a publicat nici cea mai mică ştire despre dezastrul din 7 aprilie, a anunţat ieri despre oscilaţiile "balanţei" politice. Articolul aşa şi se numeşte „Pe cântar”.
Şi totuşi se pare că ţara noastră iarăşi e la o răscruce. Noutatea despre crearea în RM a unei alianţe anti-comuniste ne este îmbucurătoare, dar totodată plină de nelinişte.
Comentatorii din exterior nu se complică să elucideze cu lux de amănunte ceea ce se întâmplă la noi acasă. Stereotipul lor atribuit Moldovei e simplu. Citez: „deja cea mai săracă ţară din Europa […] aflată recent într-o cursă duplicitară datorită politicilor sale […] reforme întârziate […] în dilemă între Est şi Vest […] în conflict cu Transnistria”.
The Economist mai menţionează că „maşinăria guvernului RM e blocată încă din 1990” iar „relaţia cu România, care ar trebui să fie avocatul principal pentru integrare europeană, e şocant de rea”.
Moldova e privită ca o ţară a paradoxurilor. Chiar şi preşedintele ţării, Vladimir Voronin, e „tovarăş-capitalist”. Anume aşa, cu un umor „uşurel”, îl caracterizează colegii englezi, atribuindu-i ca şi mai înainte pe deplin responsabilitatea pentru agravarea situaţiei economice.
În unul dintre precedentele articole ale ziarului Voronin a fost numit „brutar”, făcându-se astfel aluzii la o conducere a ţării bazată doar pe interese mercantile.
The Economist remarcă că viitorul guvern al RM va avea de soluţionat destule probleme, indiferent de ce fel de coaliţie politică ar fi creată în Parlament.
Concluzia respectivă reflectă o prognoză pesimistă.
Alianţa pentru Integrare Europeană, formată ieri de reprezentanţii PLDM, PL. PDM şi AMN, ne promite însă schimbare.
Principiile stabilite pentru conlucrarea formaţiunilor politice respective în viitorul Parlament se referă la restabilirea statului de drept, depăşirea crizei economice, decentralizarea puterii, reintegrarea teritorială şi integrarea europeană a RM.
Alianţa a ales o direcţie de dezvoltare a ţării corectă, dar şi scopuri foarte greu de realizat.
Saptămâna viitoare, miercuri 29 iulie, cetăţenii Republicii Moldova vor merge să aleaga viitorul Legislativ al ţării.
Alegerea de aceasta data va avea un caracter deosebit pentru că tragicele evenimentele care au urmat după alegerile precedente au creat ecuaţii cu noi necunoscute, dar şi ne-au deschis ochii la multe lucruri pe care le credeam imposibile în condiţiile de independenţă şi de democraţie.
Fiecare dintre noi va trebui să aleagă între ceea ce are acum şi un viitor, care ar putea fi mai bun şi mai demn pentru fiecare.
Ţin minte bine cuvintele unui profesor de-al meu care reîntors de la o stagiere din SUA ne-a spus: "Niciodată nu vom atinge un nivel similar de dezvoltare socială. Noi ne-am născut nu la timpul potrivit şi nu în ţara potrivită".
Cuvintele spuse cu mult regret, dar destul de ferm pentru a nu exterioriza ce se petrecea în sufletul lui nu mi-au tăiat aspiraţiile la un viitor mai bun. Le-am acceptat însă fără a le pune la îndoială.
Pe parcursul unui deceniu mi-am amintit de ele de nenumărate ori, în cele mai nedrepte şi absurde situaţii.
Schimbarea nu vine de la sine. Ea depinde de fiecare dintre noi, dar şi de cei care se încăpăţinează să realizeze că ar fi trebuit să fie mai oneşti şi departe de interesele lor personale atunci când în mâinele lor se află soarta altora.
Intimidarea cetăţenilor Republicii Moldova continuă zilnic. Exemple pot fi date la nesfârşit. Recunosc însă că am cam obosit de o asemenea situaţie.
În alegerile parlamentare precedente am fost atât de aproape de o schimbare. Ea însă n-a venit. În mare parte şi pentru că alegerile au fost meschin fraudate. Dar şi pentru că starea de disperare profundă care de fap îi face pe mulţi sa-şi vadă de nevoi şi să nu participe la alegeri.
Mai avem o şansă. Săptămâna viitoare vom merge la alegeri, dacă dorim o ţară prosperă în care să se respecte drepturile noastre nu doar în declaraţii.
Ar trebui să învăţăm lecţia pe care ne-a dat-o istoria şi să realizăm că disperarea este un păcat, pentru care va trebui să plătim din plin. Sper miercuri să ne apărăm demnitatea (nu pe cei care ne calcă drepturile fundamentale în picioare!) cu o alegere bine gândită.
The recent spasm of post-election violence in Moldova holds both peril and promise.
The beating and disappearance of people for their political views mean the European Union risks finding another Belarus-style dictatorship on its borders.
After several days of surfing the Internet for information about this horrible event and everything that has happened in Chisinau since then it is still hard to believe that it concerns my home country.
Moldovans usually are too cautious when decisive action needs to be taken. Somebody might say that the people have had enough disappointments during the 8 years the communists have been in power. But this is a tolerant nation. Many times when the truth should be spoken, instead there is silence.
The majority of the population got used to hiding their thoughts and feelings during the Soviet times, when a simple word at the wrong time could mean isolation or punishment.
Who wants to get in trouble? From many circumstances people learned not to talk about things that could get them in hot water. “Don’t bother me and I won’t bother you” – I have heard this expression so many times.
The 7th of April will remain an exception in the history of Moldova and years from now, many minds will probably still be trying to solve the puzzle - “Who did it and why?”. But in the current situation there is little hope that this case will be investigated properly.
In spite the efforts to uncover the truth, fear on the part of the leader of the ruling party led to chaotic action and poor decisions. Is this the party that won the majority of votes in the parliamentary election of 5 April?
There are many messages to be drawn from the astonishing situation. First of all, it proves that the Communist Party of the Republic of Moldova cannot deal with situations like this. Its methods are old and filthy, violent and offensive.
In just several days its members showed neither respect nor understanding for citizens and it seems we are not far from the establishment of a police state or dictatorship.
While the whole society is horrified by how the two main administrative buildings in the country could be vandalised so easily, the ruling party is proceeding by bullying, arresting and intimidating anyone that has or could express an opinion.
Moldovan President Vladimir Voronin immediately accused almost everyone - opposition parties, teachers, journalists, businessmen and members of human rights organisations – of trying to stage a political coup.
Another rash presidential decision led to a complete break in diplomatic relations between Moldova and Romania, which he also blamed for attempting a secret coup.
Voronin’s attitude toward young people was even more severe. Many of them were kidnapped from streets and schools and taken violently to be interrogated about everything they had done and seen in the main square of Moldovan capital, where most of them gathered for a peaceful protest against what they saw as unfair elections.
Young people in Moldova are more open to change and less afraid to tell the truth then their parents. But what happened on 7 April in Chisinau doesn’t have any logic.
What kind of anger could motivate someone to carry on such a delinquent and antisocial plan? Two main buildings in the country the Parliament and the Presidential Palace were assaulted and almost everything inside was damaged by force or by fire.
Many people are terrified how much money will be needed to cover the cost of the repairs. This will be a huge burden for Moldovans, as the country already has $4 billion in debts. Where will another $27 million or so, according to the ruling party’s estimate, be found to cover the cost?
Both magnificent buildings were designed and built in the Soviet era (1970s) for the comfort of the communist administration. Since Moldova became an independent country they served other parties in power too, playing to some extent the role of the symbols of the Moldovan state.
Money is not the only thing that matters. Valuable state documents, and private data, as well, were trampled or destroyed by fire. This was not only a barbarian act against buildings and people who were almost ready to enter their offices, but also against many Moldovan citizens, who invested politicians with power in order to be protect their interests.
If such an incident had occurred in a different country, people would question the governing party’s ability to ensure their security. But in Moldova, the people were questioned first.
Unfair situation, isn’t it?
Hard to imagine, but in the parliamentary elections of 5 April 2009 the communists won the majority of votes. Nobody would have expected such an easy victory.
There was just a small possibility this would happen, based on people’s recent attitudes as reflected in an opinion poll. The majority of the population got used to the communists, and no longer considered them as bad as the communists of the 1990s, against whom they rebelled.
The Communist Party of the Republic of Moldova first came to power in 2001 with a vote for change. During 8 years they have proved to be much more liberal then their predecessors, but even so, they never risked giving up the lucky communist niche.
What could work better for them than holding onto communist ideas? If they changed their position on the political spectrum, they would become just another party, indistinguishable from many others.
Although it remains in the communist niche, the ruling party has gained some trust by promising to bring the country into European family and ensure people’s fundamental rights.
Was this really enough to win the majority of seats in the Parliament for the second time?
People’s lives have not improved so much since 2001. Some things have progressed, but not for everybody - and not particularly because of the decisions of the communist party.
New technology brought some comfort to people’s lives, but that happened all over the world.
A couple of years ago, Freedom House declared the press in Moldova “not free”. Its status was upgraded to “partially free” at the end of 2008, just before the electoral year.
In spite of restrictions on the press, unlimited access to the Internet started to change people’s lives. Mobile and online communication made a huge difference for many, especially for those who re-established communication after many years with family members who earn money abroad.
Attempts to limit people’s Internet access began when the first signs emerged of possible fraud in the parliamentary election of 5 April, and the information spread more quickly than ever before because of new ways of communication.
After the unexpected developments in Chisinau, the head of the state, whose term should have expired on 8 April, allowed opposition parties to check the electoral registers - but only for 4 days, a very short period, considering the complicated legal procedures for accessing the registers.
In the meantime, Voronin revised his position and asked the Constitutional Court to permit all votes to be recounted. In his opinion, this could create the climate of stability necessary for new legislative activity.
So far, the reaction of Moldovan society has been massive disappointment. Police officers are resigning. Journalists are seeking asylum in other countries. Parents are searching desperately for their children.
The terror continues. Nobody knows where the communist party’s unsuccessful management of the critical post-electoral situation will lead. But national experts fear that it could transform Moldova into a police state or dictatorship.
It is becoming obvious that Moldova needs a new election. A recount is not enough. The court is in the hands of the communists. The party must be punished for its actions, and the people do not deserve a party that neglected them, tortured them and trampled their rights.
But, as the same national experts say, Moldova won’t be able to solve the crisis without the support of a large number of political actors, civil society and international organizations.
.jpg)
