Jocul de-a publicitatea politică

Apariţia sporadică a publicităţii politice în Republica Moldova acum un deceniu n-a atras prea mult atenţia societăţii civile moldoveneşti. Nici cetăţenii de rând, dar nici politicienii nu s-au grăbit sa iniţieze discuţii referitoare la utilitatea acestui mijloc de comunicare politică. De la bun început, nici legislatorii nu şi-au dat interesul de a o reglementa, motivând că Legea cu privire la publicitate, adoptată în 1994, nu se referă la publicitatea politică.

Puţin probabil că fenomenul publicităţii politice a fost înţeles din start, fiind acceptat drept ceva firesc şi extrem de necesar pentru nou-născuta ţară independentă, ori considerat totalmente lipsit de seriozitate şi viitor. Mai degrabă, intenţionat sau nu, publicitatea politică a fost lăsată în voia sortii.

Ar fi simplu să credem că această neglijenţă a avut loc pentru că societatea are nevoie de soluţii pentru probleme mult mai importante. Şi totuşi fenomenul publicităţii politice merită să nu fie trecut cu vederea. Mai întâi de toate pentru că, deşi iniţial unii politicieni au respins categoric acest mijloc de comunicare politică, afirmând că este doar o irosire de bani şi nu-i eficient pentru a influenţa decizia electoratului, în cele din urmă – unii mai devreme şi alţii mai târziu -, au simţit necesitatea să încerce această baghetă fermecată.

Publicitatea politică după 1991

Publicitatea politică a existat în Moldova şi pe timpurile Uniunii Sovietice, însă ea se numea altfel şi avea un caracter totalmente propagandistic, pentru a servi ideologiei comuniste. Necesitatea elaborării unor noi metode de publicitate în sfera politică a apărut în Moldova odată cu constituirea sistemului politic pluripartid, care a dus la apariţia unei prese de partid diversificate, de asemenea, fapt înregistrat în acţiunile iniţiale ale tuturor nou-înfiinţate formaţiuni politice.

La baza funcţionării mass-mediei de partid au fost aplicate aceleaşi principii care au existat şi în regimul anterior, pentru ca în realitate aceasta să fie pusă în slujba puterii politice. Majoritatea politicienilor, fiind ex-membri ai partidului comunist, s-au grăbit să propage produsul lor politic, aplicând reguli care le confereau ziarelor lor rolul unei platforme de propagandă.

Publicitatea produsului politic în Moldova independentă s-a desfăşurat şi prin intermediul posturilor de radio şi televiziune. Politicienii credeau în puterea mass-mediei, mai ales, pentru că în perioada sovietică mass-media era văzută drept un factor important în facilitarea memorării de către populaţie a dezideratelor politice.

Politicienii favorizaţi de perioada de tranziţie

Cetăţenii manifestau un interes deosebit pentru tot ce putea fi considerat nou în societate. În primii ani de independenţă, simbolurile şi mesajele politice se transmiteau cu uşurinţă atât în cadrul adunărilor de masă, cât şi prin intermediul mass-mediei de stat sau a celei independente. Interesul sporit al cetăţenilor faţă de politic se baza, îndeosebi, pe confruntarea dintre cei care se declarau adepţi ai renaşterii naţionale şi cei care vroiau reîntoarcerea cu orice preţ a regimului de altădată.

În această perioadă populaţia continua să asimileze discursuri de lungă durată. Încetul cu încetul însă, poziţia publicului faţă de politicieni se schimbă. Speranţele pentru transformări rapide şi atingerea unui nivel de viaţă mai ridicat se sting sub presiunea condiţiilor economice dificile. Instaurarea noilor relaţii economice, de piaţă, a influenţat nu numai sfera politică, dar şi alte sfere sociale, fata de care opinia publică devine un factor important, mai ales atunci, când acţiunile reprezentanţilor acestora au caracter antagonist.

În pofida crizei economice şi, pe alocuri, politice, politicienii şi partidele lor au recurs la implementarea diverselor forme de publicitate politică, promovându-şi mesajele (orale sau scrise, vizuale, audio ori audiovizuale) prin diverse metode: în cadrul întrunirilor, prin intermediul presei şi mass-mediei electronice, prin intermediul lucrărilor literare şi artistice, caricaturilor, fotografiilor, placatelor, foilor volante, desenelor animate ori suvenirelor.

Spoturi complexe

În perioada 1991–2009 politicienii s-au grăbit să exprime în intervale scurte de timp o multitudine de elemente: declaraţii, argumente, soluţii, întrebări, anunţuri, precum şi informaţii referitoare la candidaţii electorali ori formaţiunea politică pe care aceştia o reprezintă.

În majoritatea cazurilor, candidaţii electorali au încercat să-şi transmită mesajele electorale, accentuând textul care era însoţit de imagini. Unii au reuşit să completeze fiecare cuvânt ori expresie cu o imagine. Alţii, mai ales reprezentanţii partidelor mici, au asociat unei imagini mai multe cuvinte ori expresii.

Comunicarea optică s-a dovedit a fi mai frecventă decât comunicarea verbală, fiind utilizată mai ales la începutul ori la sfârşitul spoturilor, unde erau plasate cele mai multe elemente simbolice, însoţite, de regulă, de sunete stridente pentru a atrage atenţia alegătorilor şi pentru a-i convinge să ia o anumită decizie.

În spoturile publicitare din perioada 1991-2009 imaginile înlocuiesc textul ori îl reduc până la un cuvânt sau două atunci, când politicienii încearcă să influenţeze alegătorii la nivel subconştient, mai ales în spoturi negative.

Simbolismul în mesaje

Mesajele spoturilor conţin elemente simbolice, promisiuni, cuvinte frumoase ori critică. În special, spoturile accentuează rolul candidatului ori a liderului formaţiunii politice pe care o reprezintă acesta, menţionează sprijinul acordat candidatului din partea oamenilor simpli ori a personalităţilor renumite, prezintă candidatul drept apărător al drepturilor omului, cheamă la unitate naţională, sprijină valorile minorităţilor naţionale, precum şi pe cele naţionale şi europene, încurajează ori descurajează alegătorii să participe la alegeri, accentuează puterea candidatului, creează un mit, prezintă candidatul drept unul dintre noi ori în acţiune.

Cu excepţia campaniilor electorale locale din 2003 şi 2007, elemente referitoare la crearea unui mit ori la apărarea valorilor minorităţilor naţionale au fost folosite în spoturile tuturor candidaţilor. Aceleaşi subiecte au fost folosite de majoritatea candidaţilor în cadrul fiecărei campanii electorale, în funcţie de circumstanţe. De exemplu, în 2007, mesajele electorale ale majorităţii candidaţilor s-au axat pe perspectiva integrării Republicii Moldova în UE.

De asemenea, în cadrul tuturor campaniilor electorale, candidaţii au încercat să atragă atenţia asupra spoturilor lor publicitare, lansând sloganuri optimiste, pline de promisiuni ori care ar contribui la crearea unui vis frumos despre viitor. Cu toate acestea, sloganuri reuşite au fost puţine. Majoritatea lor, chiar dacă puteau fi înţelese cu uşurinţă, rămâneau dificile pentru memorare, pentru că erau alcătuite din propoziţii lungi, care nu sintetizau doar o idee.

Sloganurile, precum şi textele din perioada examinată, sunt foarte puţin influenţate de vreo dogmă politică. În raport cu abordarea ideologică, mesajele lor tind să aibă un caracter general ori neclar, permiţând alegătorilor să le interpreteze cum doresc.

Trucuri din ce în ce mai avansate

De la proclamarea independenţei ţării, politicienii din Republica Moldova au tot încercat să folosească trucuri din ce în ce mai avansate pentru a-şi crea o imagine memorabilă pentru alegători. Fiecare candidat în parte îşi modelează mesajul publicitar pentru a-i atribui un caracter atât evocator cât şi argumentat, cu toate că strategiile se menţin clasice: în favoarea candidatului ori împotriva adversarului.

Mesajele în favoarea candidatului se folosesc pentru a încuraja alegătorii, dar şi pentru a-i influenţa pe cei indecişi sensibilizându-i, cu ajutorul informaţiilor care le pot transmite simţul mândriei, fricii, onestităţii ori al patriotismului. Deseori în acest scop sunt folosite simboluri, aşa-numitele imagini cu încărcătură semantică, care le oferă politicienilor posibilitatea de a manipula opinia electoratului.

Printre simbolurile folosite de politicienii moldoveni în spoturile lor publicitare funcţionează cu succes următoarele: inima, soarele, secera şi ciocanul, trandafirul, leul, porumbelul. Fiecare dintre ele se identifică cu o forţă politică concretă şi atrage un număr anumit de simpatizanţi. Politicienii mai folosesc şi simboluri care nu accentuează apartenenţa lor ideologică: stelele europene, clopotele, clopotniţa, drapelul RM, cerul. Dar nimic nu poate fi sigur, astfel încât şi cele mai reuşite simboluri uneori îi pot favoriza pe candidaţi, iar alteori îi pot defavoriza.

Politicienii moldoveni fac primii paşi în domeniul publicităţii politice, adoptând, în spoturile lor publicitare, idei şi caractere recunoscute în lumea întreagă. Imaginile politicienilor se cristalizează, mai ales, datorită informaţiei referitoare la opiniile lor şi mai puţin datorită aspectului lor exterior, care, de obicei, este considerat secundar şi lăsat în umbră.

De altfel, candidaţii electorali preferă să folosească în spoturile publicitare doar aspecte pozitive din biografia lor. Referinţele la viaţa lor de familie sunt foarte superficiale, doar pentru a accentua că sunt familişti. În cazul în care apar probleme referitoare la vreo relaţie de rudenie, politicienii preferă să evite orice fel de informaţii despre aceasta.

Există adevar în spoturi?

Până în 2009, în publicitatea politică din Republica Moldova au fost folosite, mai ales, imagini cu dimensiuni simbolice şi de mit ale viitorului aşteptat ori imagini-prognoză, şi nu imagini cognitive, care ar oferi electoratului informaţii utile pentru luarea deciziei de vot.

Pentru promovarea imaginii lor politice, politicienii moldoveni au recurs la strategii de prezentare a identităţii lor şi a particularităţilor ei, de idealizare ori accentuare a potenţialului şi rezistenţei lor.

Proiectarea imaginii unui partid a fost realizată deseori prin proiectarea imaginii liderului acestuia pentru transfer de identitate. Au funcţionat de asemenea şi alte imagini: a liderului-preşedinte, a apărătorului popular efemer sau a apărătorului popular cronic, a luptătorului, a politicianului capabil de a uni ţara, a politicianului deschis spre dialog, a salvatorului naţiunii, a luptătorului naţional, a spărgătorului de alianţe, a politicianului care nu este capabil să-şi înţeleagă concetăţenii, a trădătorului, a apărătorului drepturilor omului, a liderului onest, a liderului politic naţional, a liderului-reformator, a reprezentantului clasei mijlocii – „unul dintre noi”, om bun, gospodar, familist.

Deşi principiile marketingului politic au început să fie folosite şi la noi, atragerea profesioniştilor în domeniul comunicării politice mai lasă de dorit. De exemplu, în ţările din Occident, campaniile de publicitate politică nu se mai consideră eficiente atunci când sunt orientate, în special, pentru promovarea imaginii unui partid, pe când în Moldova aceasta mai este o realitate, cu toate că şi la noi se întrezăresc deja tendinţe de desfăşurare a campaniilor de promovare a imaginii unor politicieni.

Aplicarea principiilor marketingului politic trebuie făcută cu precauţie, dacă se doreşte păstrarea mersului democratic al ţării, pentru că atunci când sistemul politic este dirijat tot mai mult de marketing, apare pericolul favorizării imaginilor în faţa esenţei, persoanelor politice în faţa cerinţelor societăţii, a unor segmente audio în faţa unui dialog colectiv.

După cum menţionează cercetătorii, publicitatea politică, drept mijloc de comunicare politică, are scopul să influenţeze concepţiile oamenilor cu privire la problemele politice şi la politicieni. Publicitatea politică se elaborează mereu cu un singur scop: de a convinge. Pe parcursul campaniilor electorale, imaginile candidaţilor se plasează între mesajele politice şi opinia alegătorilor despre aceste mesaje. Un comportament politic, cum e de exemplu votarea, se desfăşoară, luându-se în consideraţie imaginile politice care se creează în baza concepţiilor, poziţiilor şi sentimentelor alegătorilor.

Din punctul de vedere al unui consumator, înţelegerea esenţei procedurii de vot catalizează importanţa reală a procesului electoral: nu permite alegătorului să-şi creeze o viziune clară despre viitorul ţării lui, dar, pur şi simplu, oferă posibilitate candidatului să spună şi să facă tot posibilul pentru a fi ales. Putem deduce că publicitatea politică nu informează societatea moldovenească despre opţiunile pe care le pot avea cetăţenii în calitate de consumatori ai produsului politic, dar totalmente îi dă prioritate politicianului, pentru a servi interesele lui personale.

În acest caz, fără îndoială, controlul asupra procesului de creare a încrederii şi de informare a alegătorilor se află sub controlul politicienilor şi nu al mijloacelor de informare. De fapt, publicitatea se consideră unica modalitate de informare în masă asupra elaborării căreia politicienii deţin un control deplin. În limitele cadrului legal şi principiilor estetice, producătorii publicităţii politice din Moldova sunt liberi să spună ce le place, să schimbe priorităţile jurnaliştilor, să accentueze elementele pozitive ale clienţilor lor şi să evidenţieze slăbiciunile adversarilor acestora.

Cu toate acestea, influenţarea deciziei de vot cu ajutorul publicităţii politice poate fi pusă la îndoială, pentru că până în prezent publicitatea interesează alegătorii în special pentru caracterul ei distractiv. Rezultatele cercetării realizate în Republica Moldova cu o săptămână înaintea alegerilor parlamentare din 6 martie 2005 au demonstrat că alegătorii nu iau publicitatea politică în serios, pentru că n-o consideră sursă adecvată de informare. Alegătorii susţin că publicitatea politică poate manipula opinia publică, deoarece conţine informaţii greşite, greu de înţeles, neserioase ori extrem de critice.

Provocarea

Se pare că politicienii preferă să provoace interesul alegătorilor pentru un joc la sfârşitul căruia alegătorii trebuie să accepte ce li se propune: să voteze pentru candidat. Majoritatea candidaţilor electorali sunt mai degrabă interesaţi să obţină voturi, decât să investească în viitor, adică nu-şi consumă eforturile şi mijloacele băneşti pentru pregătirea unui auditoriu stabil de suporteri.

De fapt, astfel se creează o situaţie în care, din anumite motive, societatea nu poate să aibă valori stabile. Concomitent, multe dintre discuţiile abordate în mass-media extrem de politizată şi polarizată împiedică examinarea în detalii a experienţei politicienilor şi a partidelor lor.

Am putea conchide că publicitatea politică în Republica Moldova rămâne un teren vulnerabil. Unele spoturi publicitare defavorizează politicienii, deoarece conţin informaţii dispersate şi incomplete. Comunicarea dintre candidat şi alegător prin intermediul publicităţii politice devine pe alocuri dificilă şi din cauza modalităţii de prezentare şi de codificare a informaţiilor.

Mulţi politicieni nu reuşesc să găsească cheiţa potrivită pentru opţiunile populaţiei. De cele mai multe ori efectul scontat lasă de dorit, pentru că, de obicei, publicitatea politică nu trezeşte nici prea multă admiraţie, nici o jenă vădită.

Publicitatea politică din Moldova ar putea să dispară tot aşa cum a apărut, într-un mod tacit. Ori ar putea să evolueze sub diverse aspecte. Evident, pentru aceasta trebuie să apară noi circumstanţe. Dacă cetăţenii, înainte de a vota pentru un candidat sau altul, ar depune eforturi mai perseverente pentru a se informa care dintre platformele electorale le pot ameliora condiţiile de viaţă în viitorul cel mai apropriat, ei, fără îndoială, ar avea mai multe şanse să nu se lase înduplecaţi de mesajele publicitare trucate.

Ποιος σκίασε την εικόνα του σωτήρα του έθνους;

autor: Rodica Socolov

Η προσωπικότητα του Mircea Snegur συνδεόταν από την αρχή με την εικόνα του σωτήρα του έθνους.

Το 1989 ο γενναίος ηγέτης υποσχέθηκε στην Γενική Συνέλευση του μολδαβικού λαού που οργανώθηκε στην κεντρική πλατιά του Κισινάου να τον οδηγεί σε μια καινούρια δημοκρατική πορεία.

Σε λίγα χρόνια η λαμπρή εικόνα του ηγέτη-σωτήρα σβήνει. Η θετική εικόνα του Mircea Snegur άρχισε να χαλάσει κάτω από την πίεση των κοινωνικών προβλημάτων, αλλά και λόγω πολλαπλών κριτικών από το μέρος των πολιτικών αντιπάλων του.

Το 1996 το κύριο χτύπημα πραγματοποιείται από την ομάδα του ανεξάρτητου υποψήφιου για την προεδρική θέση Petru Luchinschi, τότε ο πρόεδρος της Βουλής της ΔΜ.

Στο δεύτερο γύρο των προεδρικών εκλογών ο κόσμος βλέπει τις χειρότερες φωτογραφίες του Snegur. Ανάμεσά τις μια καρικατούρα στην οποία ο Mircea Snegur είναι ζωγραφισμένος δεμένος στην περίπου ίδια στολή την οποία φόρεσαν οι στρατιώτες του κόκκινου στρατού.

Η σημείωση κάτω από την εικόνα λέει: «εσύ, αγαπητέ, σε πόσα κόμματα ήσουν μέλος;».

Το πρωτότυπο της συγκεκριμένης καρικατούρας είναι ο πίνακας του Dmitrij Moor με τον τίτλο: «Εγγράφτηκες εθελοντή;» (Ρωσία, 1920).

Ο πίνακας του Moor έχει την ίδια ιδέα όπως πολλές άλλες πίνακες, που χρησιμοποιήθηκαν για την αποστράτευση του κοινού για διαφορετικούς λόγους, ιδιαίτερα κατά το πρώτο και το δεύτερο παγκόσμιους πολέμους.

Ο στόχος της δημοσιευμένης στην εφημερίδα Săptămâna καρικατούρας ήταν να σκιάσει την θετική εικόνα του πρώτου πρόεδρου της ΔΜ.

Ο Mircea Snegur χάνει την προεδρική θέση το 1996 και παρατείνεται από την πολιτική ζωή μετά από την ήττα του κόμματός του στις βουλευτικές εκλογές το 2001. Το κόμμα του δεν μπόρεσε να περάσει το εκλογικό μέτρο των 6%.

Schimbarea agendei politice: un pas sigur spre victorie

autor: Rosica Socolov


Foto: Constantin Ursu

Publicitatea politică realizată cu iscusinţă poate să influenţeze mai uşor mentalitatea şi comportamentul alegătorilor, mai ales acelora care greu decid pentru cine să voteze, fiindcă nu se identifică cu vreun candidat ori partid, chiar dacă susţin deja anumite poziţii.

Obţinerea voturilor cetăţenilor indecişi nu o dată a asigurat victoria unor politicieni. Indecişii îţi pot schimba uşor preferinţele, dacă vreun candidat reuşeşte să-i convingă că poziţiile lor sunt identice[1]. În acest scop cea mai bună tactică a politicienilor este să afle ce vor alegătorii şi în dependenţă de aceasta să-şi contureze strategia pe care o vor aplica în timpul campaniei preelectorale precum şi după alegeri.

De obicei alegătorul votează mai uşor pentru candidatul care îi împărtăşeşte opinia şi aspiraţiile, decât pentru acel care încearcă sa-l convingă să-şi schimbe poziţia. Deci soluţia potrivită pentru candidaţi este să-şi schimbe agenda discursurilor lor publice[2].

Determinarea agendei politice[3] este o confruntare tenace a subiectelor, care merită să fie puse în discuţie în scopul atragerii atenţiei celor mai puternice mijloace de informare, publicului şi elitei societăţii[4].

Potrivit unor cercetători termenul „agendă politică” este definit drept „un grup de confruntări politice care oricând pot fi considerate probleme ce merită atenţia societăţii”[5]. Schimbarea agendei politice le poate asigura politicienilor victoria, adică numărul suficient de voturi pentru a depăşi pragul electoral.

Anume aceasta le permite să-şi realizeze interesele prin „cumpărarea” simpatiei electoratului. Încercarea candidaţilor de a convinge alegătorii că viziunile lor politice sunt identice se aseamănă cu încercarea comercianţilor de a micşora sensibilitatea consumatorilor faţă de preţul unui produs, făcându-le impresia că este ieftin şi contribuie la ameliorarea calităţii vieţii lor.

Ce înseamnă, însă, ca cineva să fie mai puţin sensibil faţă de „preţul” votului său? Să gândească mai puţin? Să creadă în tot ce afirmă politicienii? Sau să se dezamăgească şi să nu mai dorească să meargă la alegeri, sub presiune începând să creadă că votul lui nu are valoare şi nu poate schimba situaţia spre mai bine?

Pentru ca mesajele politice să fie concludente este necesar să fie mai întâi de toate credibile, nu doar transmise cu frecvenţă maxim posibilă. Frecvenţa mesajelor joacă un rol important în conturarea unei opinii anumite [6], dar nu unul determinant.

Este cunoscut faptul că interesul alegătorilor scade atunci, când mesajul politic nu este calificat drept unul credibil. Evident, alegătorii îşi pot schimba preferinţele în cadrul actualelor campanii destul de dinamice ale mass-media. Dar aceasta nu înseamnă că mesajele publicităţii politice, fiind bine realizate, pot influenţa uşor publicul.

De obicei, alegătorii nu le dau importanţă, pentru că le consideră lipsite de aceea greutate semantică pe care o au ştirile ori comentariile mijloacelor de informare.

Publicitatea politică poate fi efectivă, însă, pentru aceasta este nevoie ca ea să fie testată înainte de lansare. Politicienii urmează să investească în studii (focus groups), căci pentru a convinge un anumit segment al publicului mesajele lor necesită să fie redactate în conformitate cu rezultatele obţinute.

În RM politicienii, deocamdată, nu obişnuiesc, mai mult din motive economice, să desfăşoare studii asupra reacţiei publicului la publicitatea lor politică înainte de a o lansa publicului larg. De cele mai multe ori ei îşi determină strategiile deviind spre o politică populistă[7], care se potriveşte aşteptărilor alegătorilor.

Analiza interdependenţei unui lider politic cu alegători lui dovedeşte faptul că atunci, când alegătorul se dezice de interesele proprii în favoarea intereselor de masă, influenţa liderului asupra alegătorilor se realizează într-o atmosferă de încredere şi de satisfacţie[8].

1. M. Haug, „Do campaigns really change behaviour?”, Nord/com review 25/1-2 (septembrie 2004), p. 282.
2. S. Iyengar - A.F. Simon, „New Perspectives and Evidence on Political Communication and Campaign Effects”, Annual Review of Psychology 51 (2000), p. 158.
3. Referitor la procedura stabilirii agendei politice care se defineşte drept relaţie între agenda mass-media şi agenda publicului vezi M.E. McCombs και D.L. Shaw, „The agenda-setting function of mass media”, Public Pinion Quarterly 36 (1972), p. 176-185.
4. J.W. Dearing - E. M. Rogers, Agenda Setting, Sage Publications, Thousand Oaks, London, New Delhi 1996, p. 2.
5. R.W. Cobb şi C.D. Elder, Participation in American politics: The dynamics of agenda-building, Johns Hopkins University Press, Baltimore 1983, p. 14. (lucrarea originală a fost editată de Allyn & Bacon în 1972) στο J.W. Dearing, E.M. Rogers, Agenda Setting. Sage Publications, Thousand Oaks, London, New Delhi 1996, p. 2.
6. Potrivit lui J. Zaller, „The Myth of Massive Media Impact Revived: New Support for a Discredited Idea”, în D.C. Mutz - P.M. Sniderman - R.A. Brody, Political Persuasion and Attitude Change, The University of Michigan Press, Ann Arbor 1996, p. 17-78, toate mesajele aduc rezultate, schimbarea comportamentul alegătorilor se explică prin faptul care candidat este în stare să transmită cele mai multe mesaje.
7. Γ. Μπαμπινιώτης, o. cit., p. 991: termenul «populism» = „(în sens negativ) lauda şi acceptarea slăbiciunilor şi greşelilor poporului, precum şi adoptarea unor acţiuni şi poziţii care satisfac poporul (şi în general pe mulţi), fără ai aduce vre-un beneficiu, doar pentru a-i câştiga simpatia”.
8. Е.В. Егорова-Гантман, К.В. Плешаков, o. cit., p. 213.

Publicitatea politică în Republica Moldova

autor: Rodica Socolov


Foto: Constatin Ursu

RM a asimilat publicitatea politică drept un element nou al campaniilor electorale pe parcursul ultimilor ani. În perioada regimului sovietic în Moldova exista doar o singură formaţiune politică.

În lipsa concurenţei politice activitatea partidului de guvernământ se baza doar pe propagandă şi agitaţie. „Noţiunea „publicitate politică” în perioada sovietică n-a fost aplicată. Fenomenul respectiv se afla sub controlul departamentelor de propagandă şi agitaţie. De publicitate se vorbea doar atunci când era nevoie de soluţionat vreo sarcină comercială”[1].

După consolidarea unui nou mediu politic, în condiţiile unor noi circumstanţe social-politice din ţară şi proclamarea independenţei în 1991, publicitatea politică devine „o armă nouă” a politicienilor în lupta lor pentru putere.

Primele spoturi publicitare ale candidaţilor electorali, apărute în cadrul campaniilor preelectorale, au fost de 30-40 de secunde. Ele au abordat programe politice prin imagini şi texte simple, fără a recurge la efecte vizuale complicate.

Publicitatea politică a apărut în RM în rezultatul dezvoltării concurenţei între forţele politice, care au contribuit la edificarea pluralismului politic[2]. Acest nou sistem a fost legalizat de Constituţia RM care a fost votată în iulie 1994.

Este important să menţionăm că legea despre publicitate adoptată de Parlamentul RM în 1997 nu se referă la publicitatea politică. Deci RM nu dispune de o lege, care ar reglementa publicitatea politică.

Potrivit Codului Electoral al RM, reglementarea publicităţii politice în cadrul campaniilor electorale este o prerogativă a Comisiei Electorale Centrale.

1. В.В. Ученова, История отечественной рекламы, edit. UNITY, Moscota 2004, p. 6.
2. Constituţia RM, art. 5: „(1) Democraţia in Republica Moldova se exercita in condiţiile pluralismului politic, care este incompatibil cu dictatura si cu totalitarismul. (2) Nici o ideologie nu poate fi instituită ca ideologie oficială a statului”.