O „Săptămână” fără aventuri

autor: Rodica Socolov

Interviu cu Viorel Mihail, redactorul ziarului „Săptămâna”

Copie de pe original: Nr. 25, 20-06-08

Î: Dle Mihail, când şi în ce condiţii a fost înfiinţat ziarul dumneavoastră?

R: Cum a da târgul şi norocul. Ne-am înfiinţat în 1992. Primul număr a apărut în Noiembrie.

Î: De ce v-aţi apucat să faceţi un ziar?

R: Dintr-un simplu considerent. Noi eram o echipă care am muncit împreună de mai mulţi ani. Nucleul s-a format de prin anii 1970-1980. Am lucrat în diferite redacţii sub conducerea altor redactori. Când au venit timpurile astea de democraţie am zis că ar fi păcat să nu devenim stăpâni la noi acasă. Aveam o comuniune de idei şi nu ne prea convenea situaţia să ne dicteze cineva ceva. Fiecare redacţie îşi are o linie a ei şi noi o vedeam în felul nostru.

Î: Majoritatea colectivului a venit de la un ziar sau de la mai multe ziare?

R: Colectivul ziarului s-a înfiripat în anii 1978-1979. Nucleul s-a format la „Tinerimea Moldovei”. Înainte de a înfiinţa ziarul am lucrat împreună în diferite redacţii. De la „Literatura şi arta” am plecat deoarece era vorba că redactorul Nicolae Dabija pleacă pentru a fi vice-ministru. Nu aveam nimic împotriva lui, dar, pur şi simplu, nu aveam tangenţe.

Î: V-a venit ideea să faceţi un ziar aparte.

R: Şi l-am făcut în anul 1992.

Î: Pentru cine trebuia să fie acest ziar?

R: În primul rând pentru cititori. La noi ziarele nu se fac pentru cititori. Hai să analizăm publicaţiile care erau pe atunci. Toate aveau o linie ideologică atât de pronunţată. Ziar pentru cititori a fost „Literatura şi arta”, când a atins tirajul de 180 de mii de exemplare, redactor Nicolae Dabija. Ziar pentru cititori a fost „Tinerimea Moldovei” pe timpul lui Pavel Cristea, când tirajul a atins cifra de 165 de mii de exemplare. Cea mai citită revistă a fost „Femeia Moldovei”, care într-un timp a avut 340 de mii de abonaţi. E un fenomen care trebuie studiat. Ce miracol a condus la abonarea celor 340 de mii de persoane şi de ce revista „Moldova”, care avea jurnalişti calificaţi, a avut doar un tiraj de 80 de mii? În primul rând, cred că s-a găsit o posibilitate să se ajungă la cititor. Vreau să spun că ne-a ajutat mult faptul că am început să facem un ziar pentru cititori, transformând gazeta în marfă. Dădeam publicului ce ne cerea.

Î: Cum aţi reuşit să transformaţi ziarul în marfă?

R: Doar pentru că cunoşteam psihologia publicului. Trebuie să recunoaştem că la „Săptămâna” lucrează oameni deştepţi. Ne-am orientat repede. Cred că şi Dumnezeu a pus mâna. Noi nu ne-am dat seama de multe lucruri, dar parcă Dumnezeu ne-a ajutat. Dispăruse „Tânărul Leninist”, „Scânteia Leninistă”, revista „Noi”. Dispărute erau revistele pentru copii şi revistele pentru femei. Chiar şi revista de sfaturi practice „Fazenda”. În acest fel am ocupat nişa care s-a format.

Î: Cine a fondat ziarul „Săptămâna”?

R: Fondator a fost Fundaţia culturală „Basarabia”, care ne-a echipat cu tehnica necesară, dar... Se întâmplă nişte lucruri ciudate. Presa în toată lumea are fondatori, care asigură cu toate cele necesare colectivul redacţional. Colectivul redacţional este angajatul fondatorului, deci execută o comandă. La noi lucrurile stau altfel. Ziariştii sunt oameni săraci care nu au bani pentru a echipa o redacţie. Anume din acest motiv ziaristul este cel care e nevoit să caute un fondator. După ce s-a înfiinţat ziarul nostru, fondatorul lui a refuzat să-şi îndeplinească obligaţiunile luate anterior şi colectivul redacţiei a căutat singur resurse financiare pentru a acoperi toate cheltuielile. Presa de la noi din Moldova nu poate aduce profit. Un simplu motiv e economia ţării. O mare parte din cheltuieli presa şi le asumă din publicitate. Este efectivă publicitatea într-o economie care nu lucrează? Nu. Deci, publicitatea pentru noi nu este o soluţie.

Î: Apropo, cât spaţiu oferă pentru publicitate „Săptămâna”?

R: Chestiunile acestea sunt ocazionale.

Î: Nu colaboraţi cu agenţiile de publicitate?

R: Nu. Nici ele nu colaborează cu noi. Se vede că deocamdată aceasta-i o apă moartă.

Î: Care este raportul dintre interesul dumneavoastră economic şi cel social?

R: Care sunt interesele noastre economice? Avem nevoie ca această publicaţie să fie la autogestiune. Ziarul a pornit cu 80 de bani abonamentul pentru 6 luni. Am avut şi tirajul de 75 de mii de exemplare prin 1994-1995 datorită raportului dintre preţul unui abonament şi veniturile populaţiei din acea perioadă. Dacă preţul era de 14 lei omul se abona la „Săptămâna”. Dar când preţul „Săptămânei” a crescut de la 14 la 16 lei omul a încetat să se mai aboneze la „Săptămâna” din simplul motiv că şi-a zis „mai bine cu 16 lei cumpăr pe vară o pereche de sandale unui copil, decât să-i dau pe un abonament”. Cu 14 lei nu putea cumpăra. Aşa a scăzut abonarea atunci. Iar acum preţul unui abonament pe 6 luni este de 55 de lei. A ajuns de la 80 de bănuţi la 55 de lei pentru ca să putem să ne acoperim cheltuielile.

Î: „Săptămâna” funcţionează mai mult din banii acumulaţi din abonare?

R: Numai din abonare. Cheltuielile curente pentru electricitate, încălzire, etc. le acoperim din veniturile acumulate din publicitate. În rest mizăm pe costul abonamentului. Cu părere de rău nu avem o piaţă a presei. Între publicaţii nu există o concurenţă din simplul motiv că există partide, forţe politice, care finanţează presa. Ştiu ziare care oferă pe gratis 5-6 mii de abonamente. Partidul adună bani şi abonează. Eu nu pot să-mi permit aşa ceva. Ar fi mai rezonabil ca preţul unui abonament să nu fie de 55 de lei. Cu 32 de lei eu aş avea un tiraj de 50-60 de mii, dar nu-mi pot permite aşa ceva. Mizez numai pe forţele proprii, iar alţii pe stânga şi pe dreapta îşi permit să ofere câte 2-6 mii de abonamente pe gratis. Oamenii desigur au nevoie de o sursă de informare.

Î: Câte abonamente aveţi acum?

R: 20-22 de mii cu tot cu vânzarea cu amănuntul.

Î: Dacă să le spunem lucrurilor pe nume şi „Săptămâna” a trecut printr-o perioadă când se vorbea că e finanţată de preşedintele Lucinschi. Pentru mulţi a fost greu de explicat cum a putut un ziar atât de independent, cu tiraj mare şi un cerc de cititori larg, să-şi schimbe politica?

R: Dacă ar fi fost aşa. În toate perioadele „Săptămâna” a avut cel mai mare tiraj. Micşorările tirajului sunt proporţionale cu micşorarea posibilităţii de cumpărare a populaţiei. E localul nostru atât de luxos? Pe parcursul a 10 ani nu am reuşit să facem nici o reparaţie. Dacă am fi fost finanţaţi de Lucinschi am fi fost oare în aceeaşi situaţie? Ar fi trebuit să lucrăm în nişte condiţii mai salubre. Ultimii doi ani de preşedinţie a dlui Lucinschi , patru semestre, puteţi verifica la Energobank, în fiecare jumătate de an luam câte un credit de 400 de mii de lei ca să ne acoperim cheltuielile. Primeam banii pe abonamente, achitam creditul şi iarăşi luam credit. Iată aşa am funcţionat în ultimii doi ani de preşedinţie a dlui Lucinschi. Da, desigur ar fi fost bine dacă dl Lucinschi sau altcineva ne-ar fi ajutat să scădem preţul unui abonament, să-l ţinem la nivelul la care cititorul ar fi avut posibilitatea să se aboneze. Dacă, de exemplu, un pensionar ar fi dat pentru abonare 10 lei din cei 80 de lei care-i este mărimea pensiei. Dar să dea 55 de lei din 80 de lei nu e real. Uitaţi-vă la abonamentele noastre. În cazul în care ne-ar fi ajutat eu ca redactor m-aş fi străduit să pun un preţ cât mai mic? În cazul în care conducerea ar fi fost interesată ca această publicaţie să ajungă în casele oamenilor, desigur că ar fi găsit nişte finanţe ca să acopere deficitul financiar, care s-ar fi creat în urma reducerii preţurilor pentru abonare.

Î: Dacă să vorbim despre presa noastră ca despre o afacere politică, economică ori socială, ce fel de afacere este „Săptămâna”?

R: Ziarele sunt o marfă şi în primul rând o afacere economică. Eu aş vrea să fac politică şi să nu am tot felul de probleme economice pe capul meu. Suntem într-o situaţie diferită de alte ziare. Anunţăm preţurile la abonare permanent, ca să pregătim cititorul să accepte abonamentele pe care le avem. Alte ziare anunţă compania de abonare şi nici vânt rece nu-i ajunge. Ziarul este o afacere economică, pentru a ne câştiga existenţa dar şi pentru a ne impune un punct de vedere politic. Care? În privinţa opţiunii politice există o comuniune de idei a colectivului. Din acest motiv şi s-a pornit zvonul că ziarul nostru e a lui Lucinschi. Dar eu nu sunt vinovat că Lucinschi gândeşte ca mine.

Î: Prin ce mijloacele reuşiţi să vă atrageţi cititorii? Desfăşuraţi şi unele concursuri.

R: Ne dăm seama că pentru unii cititori aceasta înseamnă foarte mult. Valoarea unui câştig este de 45-50 de lei. Asta-i ceva precum mai înainte venea mama de la Bălţi şi ne aducea nişte cofeturi. Tocmai asta este semnificaţia concursurilor: mici bucurii, mici atenţii faţă de cititori. Concursurile sunt nişte gesturi filantropice din partea redacţiei. Sumele nu sunt mari. Dar nu cred că doar prin aceasta ne câştigăm cititorii. Chiar dacă le întrerupem, tirajul nu va scădea. Şi „Parlamentul Copiilor” şi Concursul „Noi deştepţii” sunt făcute cu alt scop, să mai răsfoiască copilul un dicţionar, căci situaţia în sistemul învăţământului nostru e catastrofală.

Î: Ce aţi putea spune despre cadrul legislativ. Este el sau nu benefic pentru presă?

R: Nu pot spune că guvernele care au fost şi cel din prezent ne-au ajutat, dar cred că „păduchi” în cadrul juridic caută doar acei care nu vor să lucreze. „Săptămâna” apare din 1992. Până în prezent nu am avut nici un caz de judecată. Unul ni l-a intentat Dl Snegur, dar l-a retras. Sunt nişte reguli de bună conduită, dar nu Codul acela Deontologic despre care se vorbeşte. Am lucrat şi la gazeta de partid „Cuvântul”, organ al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, la care era Lucinschi prin secretar. Mai mare libertate în viaţa mea de creaţie, decât atunci şi după ce am devenit independent, n-am avut. Am mai permis după 1992 cuiva să se amestece în bucătăria noastră? N-a fost niciodată aşa ceva. Cu toate că atacuri asupra noastră au fost întreprinse, dar ele n-au depins de cadrul legislativ, dar de grupările economico-criminale. Au venit într-o zi vreo 12 persoane. Nu le-a reuşit nimic. Au împuşcat prin redacţie. Avem şi mostre din 1996. De la 1992 încoace nu există nici o posibilitate de a supune un ziar, dacă respecţi legile acestui stat. Unele facilităţi din partea statului au existat: o dată ne-au scutit de TVA, în campania trecută de abonare preşedintele Voronin. La solicitarea redacţiilor, a dat indicaţii „Poştei Moldovei” şi preţul pentru difuzare nu s-a ridicat aşa cum se intenţiona.

Î: Cum totuşi reuşiţi să difuzaţi ziarul?

R: Prin „Poşta Moldovei”. Şi prin „Moldpresa”, dar mai puţin, căci e o organizaţie anemică pentru difuzarea presei. Prin „Moldpresa” difuzăm doar circa 1500 de exemplare, iar prin „Poşta Moldovei” 6-7 mii de exemplare. În Chişinău sunt 800 de mii de locuitori, dacă „Moldpresa”s-ar mişca mai bine, dar ei vând altceva în chioşcuri: caiete şi prezervative care le aduc venit. În chioşcuri gazetele au devenit secundare altor obiecte. În mod normal ar trebui 70 la sută de profit să fie de la vânzări de ziare şi 30 la sută de la vânzări de caiete, tocuri etc. Asta nu-i vina lor. „Moldpresa” trebuie să funcţioneze. Vând creioane, dacă nu se cumpără gazete.

Î: Unde se tipăreşte „Săptămâna”?

R: La Prag-3. Pot să fie şi o mie de tipografii, dar preţul vopselei, care se aduce de peste hotare, este acelaşi. Preţurile materialelor tipografice (ex. hârtie) sunt mondiale, dar noi trăim în Moldova, unde unii oameni primesc lunar o pensie de 7 dolari.

Î: Unele ziare asemeni „Logos press” găsesc soluţii pentru tipărire mai puţin costisitore.

R: „Logos press” se află în condiţii mult mai benefice. Să vă lămuresc care este toată tristeţea. Eu, de pildă, am fost împotriva „revoluţionarizării” publicităţii, adică împotriva plasării publicităţii în ziarele de limbă română doar în limba de stat. Nu este corect să obligăm omul să dea publicitatea în limba română, omul trebuie să aibă posibilitatea s-o dea în limba care vrea. Această mişcare a fost făcută cu scopul de a lua publicitatea de la ziarele de limbă rusă şi de a o da ziarelor de limbă română. Parcă-i bine, dar business-ul la noi în republică se face în limba rusă. E o realitate. Unde se acumulează publicitatea? La gazetele ruseşti. Iar gazetele româneşti sunt finanţate direct din România. „Logos press” anual ia pe publicitate bani gheaţă. Am rămas eu ca un spin să lupt pentru existenţă.

Î: De ce avem atâtea ziare de partid şi de ce nu există doritori de a investi în presă?

R: De unde să se ia acest capital, dacă el nici nu există. Capital în Moldova nu există. Aţi văzut harta lumii? V-aţi uitat la Moldova? Da de unde să existe vre-un interes din exterior. România procedează cum procedează. Transferă bani anumitor redacţii pentru a le promova ideile. Alte ţări n-am prea văzut să aibă vre-un interes.

Î: Acest sprijin financiar se face deschis?

R: Nu. Lucrurile acestea se ascund. Şi s-ar putea ca să se ajungă şi la Consiliul European.

Î: Legislaţia Republicii Moldova nu permite finanţarea presei de alte state.

R: A apărut nu demult această lege. Au votat-o comuniştii. Dar sunt atâtea metode de a o ocoli. Dacă observaţi în unele ziare se face publicitate la calculatoare pe pagini întregi. Acest fel de publicitate apare în ziare de o anumită orientare. Nu în „Săptămâna”. Se varsă bani în firma vânzătoare de calculatoare şi astfel se plătesc serviciile pentru publicitate. Degeaba au făcut ei legea asta. Legea e ineficientă.

Î: În condiţiile de astăzi poate fi asigurată transparenţa în gestionarea mijloacelor financiare acumulate din publicitate?

R: Nu. Atât veniturile şi suportul financiar sunt ascunse. Sunt metode mii şi sute. De pildă firma B oferă servicii de publicitate şi plăteşte în jumătate de an pentru aceeaşi pagină de ziar în 26 de numere 250 de mii de lei. Aceasta sunt 18 tone de hârtie. E o sumă frumuşică.

Î: Ce contează foarte mult pentru apariţia ziarului dumneavoastră?

R: Când se va schimba situaţia în economie, atunci se va schimba şi situaţia ziarelor. Ucraina înregistrează creştere economică. Rusia la fel. Noi stăm pe loc, ca într-o baltă pentru că de 10 ani ne-am tot mâncat unii cu alţii şi n-am făcut absolut nimic altceva. Dacă va exista un spor în economie nu voi avea probleme referitoare la editarea ziarului.

Î: Într-un timp echipa „Săptămânei” pregătea buletine informative pentru radio „D’Or”. Cu ce scop s-a făcut aceasta pentru a ameliora situaţia de remunerare a jurnaliştilor sau pentru a ridica rating-ul ziarului?

R: O, nu. Asta a fost o aventură a colectivului redacţional. Remunerările de la radio „D’Or” au fost copeici. Dacă astăzi băieţii ar primi vreo invitaţie de la „Antena C” sau de la vre-un alt post de radio ar face-o nu doar pentru bani.

Î: Prezentarea la radio „D’Or” a buletinelor informative de către colectivul „Săptămânei” a fost un plus pentru imaginea ziarului?

R: Nu cred. La radio „D’Or” nu li s-a permis niciodată să facă publicitate ziarului, de exemplu, să spună „buletinul a fost prezentat de echipa ziarului „Săptămâna”. Facem tot felul de încercări. Randamentul potenţialului nostru intelectual este folosit deocamdată la vreo 30 de procente.

Î: Ce „aventuri” mai pregătiţi pentru viitor?

R: Asta nu. Nici un fel de aventuri. Situaţia e de altă natură: legea junglei -lupta pentru existenţă.

notă: Interviul respectiv ilustrează opinii şi fapte de până la 2001.