4 Mar 2008

Independenţă, barter şi răspundere limitată

autor: Rodica Socolov
(fragment)


Foto: Rodica Socolov

răspunde Viorel Cibotaru,
director de programe la Institutul de Politici Publice în 2001

Întrebare: Ce fel de schimbări au evoluat în activitatea presei din Moldova la sfârşitul secolului trecut?

Răspuns: Când relaţiile economice vechi au început să se destrame, a început să se formeze o nouă piaţă a resurselor materiale care aveau deja preţuri libere nu fixe. La început multe ziare apăreau datorită metodei de barter. De exemplu, roşii pentru hârtie, vin pentru vopsea de tipar.

În aceeaşi perioadă pentru prima oară din iniţiativa unor persoane fizice au început să apară primele afaceri private în presă şi mass media electronice. „Unda Liberă” a fost primul post de radio care a fost creat la Universitatea de Stat.

Universitatea s-a echpat cu cele necesare pentru funcţionarea postului independent de radio datorită sprijinului financiar obţinut în rezultatul participării la un concurs.

Mai târziu au fost înfiinţate şi alte posturi de radio independente. Fondatori erau de obicei una ori mai multe persoane fizice, mai rar instituţii ori firme.

Primele instituţiile mass-media independente s-au înregistrat în calitate de Societăţi cu Răspundere Limitată.