Foto: Constantin Ursu
Publicitatea politică realizată cu iscusinţă poate să influenţeze mai uşor mentalitatea şi comportamentul alegătorilor, mai ales acelora care greu decid pentru cine să voteze, fiindcă nu se identifică cu vreun candidat ori partid, chiar dacă susţin deja anumite poziţii.
Obţinerea voturilor cetăţenilor indecişi nu o dată a asigurat victoria unor politicieni. Indecişii îţi pot schimba uşor preferinţele, dacă vreun candidat reuşeşte să-i convingă că poziţiile lor sunt identice[1]. În acest scop cea mai bună tactică a politicienilor este să afle ce vor alegătorii şi în dependenţă de aceasta să-şi contureze strategia pe care o vor aplica în timpul campaniei preelectorale precum şi după alegeri.
De obicei alegătorul votează mai uşor pentru candidatul care îi împărtăşeşte opinia şi aspiraţiile, decât pentru acel care încearcă sa-l convingă să-şi schimbe poziţia. Deci soluţia potrivită pentru candidaţi este să-şi schimbe agenda discursurilor lor publice[2].
Determinarea agendei politice[3] este o confruntare tenace a subiectelor, care merită să fie puse în discuţie în scopul atragerii atenţiei celor mai puternice mijloace de informare, publicului şi elitei societăţii[4].
Potrivit unor cercetători termenul „agendă politică” este definit drept „un grup de confruntări politice care oricând pot fi considerate probleme ce merită atenţia societăţii”[5]. Schimbarea agendei politice le poate asigura politicienilor victoria, adică numărul suficient de voturi pentru a depăşi pragul electoral.
Anume aceasta le permite să-şi realizeze interesele prin „cumpărarea” simpatiei electoratului. Încercarea candidaţilor de a convinge alegătorii că viziunile lor politice sunt identice se aseamănă cu încercarea comercianţilor de a micşora sensibilitatea consumatorilor faţă de preţul unui produs, făcându-le impresia că este ieftin şi contribuie la ameliorarea calităţii vieţii lor.
Ce înseamnă, însă, ca cineva să fie mai puţin sensibil faţă de „preţul” votului său? Să gândească mai puţin? Să creadă în tot ce afirmă politicienii? Sau să se dezamăgească şi să nu mai dorească să meargă la alegeri, sub presiune începând să creadă că votul lui nu are valoare şi nu poate schimba situaţia spre mai bine?
Pentru ca mesajele politice să fie concludente este necesar să fie mai întâi de toate credibile, nu doar transmise cu frecvenţă maxim posibilă. Frecvenţa mesajelor joacă un rol important în conturarea unei opinii anumite [6], dar nu unul determinant.
Este cunoscut faptul că interesul alegătorilor scade atunci, când mesajul politic nu este calificat drept unul credibil. Evident, alegătorii îşi pot schimba preferinţele în cadrul actualelor campanii destul de dinamice ale mass-media. Dar aceasta nu înseamnă că mesajele publicităţii politice, fiind bine realizate, pot influenţa uşor publicul.
De obicei, alegătorii nu le dau importanţă, pentru că le consideră lipsite de aceea greutate semantică pe care o au ştirile ori comentariile mijloacelor de informare.
Publicitatea politică poate fi efectivă, însă, pentru aceasta este nevoie ca ea să fie testată înainte de lansare. Politicienii urmează să investească în studii (focus groups), căci pentru a convinge un anumit segment al publicului mesajele lor necesită să fie redactate în conformitate cu rezultatele obţinute.
În RM politicienii, deocamdată, nu obişnuiesc, mai mult din motive economice, să desfăşoare studii asupra reacţiei publicului la publicitatea lor politică înainte de a o lansa publicului larg. De cele mai multe ori ei îşi determină strategiile deviind spre o politică populistă[7], care se potriveşte aşteptărilor alegătorilor.
Analiza interdependenţei unui lider politic cu alegători lui dovedeşte faptul că atunci, când alegătorul se dezice de interesele proprii în favoarea intereselor de masă, influenţa liderului asupra alegătorilor se realizează într-o atmosferă de încredere şi de satisfacţie[8].
1. M. Haug, „Do campaigns really change behaviour?”, Nord/com review 25/1-2 (septembrie 2004), p. 282.
2. S. Iyengar - A.F. Simon, „New Perspectives and Evidence on Political Communication and Campaign Effects”, Annual Review of Psychology 51 (2000), p. 158.
3. Referitor la procedura stabilirii agendei politice care se defineşte drept relaţie între agenda mass-media şi agenda publicului vezi M.E. McCombs και D.L. Shaw, „The agenda-setting function of mass media”, Public Pinion Quarterly 36 (1972), p. 176-185.
4. J.W. Dearing - E. M. Rogers, Agenda Setting, Sage Publications, Thousand Oaks, London, New Delhi 1996, p. 2.
5. R.W. Cobb şi C.D. Elder, Participation in American politics: The dynamics of agenda-building, Johns Hopkins University Press, Baltimore 1983, p. 14. (lucrarea originală a fost editată de Allyn & Bacon în 1972) στο J.W. Dearing, E.M. Rogers, Agenda Setting. Sage Publications, Thousand Oaks, London, New Delhi 1996, p. 2.
6. Potrivit lui J. Zaller, „The Myth of Massive Media Impact Revived: New Support for a Discredited Idea”, în D.C. Mutz - P.M. Sniderman - R.A. Brody, Political Persuasion and Attitude Change, The University of Michigan Press, Ann Arbor 1996, p. 17-78, toate mesajele aduc rezultate, schimbarea comportamentul alegătorilor se explică prin faptul care candidat este în stare să transmită cele mai multe mesaje.
7. Γ. Μπαμπινιώτης, o. cit., p. 991: termenul «populism» = „(în sens negativ) lauda şi acceptarea slăbiciunilor şi greşelilor poporului, precum şi adoptarea unor acţiuni şi poziţii care satisfac poporul (şi în general pe mulţi), fără ai aduce vre-un beneficiu, doar pentru a-i câştiga simpatia”.
8. Е.В. Егорова-Гантман, К.В. Плешаков, o. cit., p. 213.
.jpg)
